Atelier adresat persoanelor din organizaţii private profit şi non-profit, fără experienţă sau cu experienţă redusă în accesarea fondurilor nerambursabile.

De ce să participaţi la acest atelier

Fondurile nerambursabile constituie o importantă sursă de finanţare pentru organizaţiile româneşti, atât pentru IMM-uri, cât şi pentru organizaţiile non-profit. În jurul lor circulă o mulţime de opinii şi percepţii mai mult sau mai puţin greşite, generate de comunicarea parţială a informaţiei în presă şi în mediile de afaceri, ca şi de concentrarea mesajelor asupra anumitor aspecte legate de accesarea fondurilor şi implementarea proiectelor finanţate. Percepţiile sunt foarte diferite şi oscilează între o perspectivă a abundenţei de oportunităţi - există foarte mulţi bani care pur şi simplu aşteaptă să fie cheltuiţi, finanţările se dau pentru orice fel de iniţiative etc. - şi una a dificultăţilor de nedepăşit - fondurile nerambursabile sunt greu de accesat, birocraţia este foarte mare, riscurile în implementare sunt de necontrolat etc. Acest atelier vă oferă informaţiile necesare despre dezvoltarea şi implementarea unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, împreună cu instrumentele de analiză care vă ajută să luaţi în cunoştinţă de cauză decizia de a folosi sau nu aceste surse de finanţare pentru organizaţia dumneavoastră.

Subiecte abordate pe parcursul atelierului:

ce sunt fondurile nerambursabile şi cum funcţionează programele care acordă finanţări nerambursabile;

 cerinţe pentru accesarea fondurilor nerambursabile;

cerinţe pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile;

analiza nevoilor pe care proiectul doreşte să le soluţioneze;

rezultatele şi sustenabilitatea unui proiect;

analiza riscurilor şi oportunităţilor pentru organizaţie fonduri UE în intervalul 2014 – 2020

Durată: 6 ore

Atelier susţinut de către: Adina Dragu, expert accesare fonduri structurale şi de coeziune, manager de proiect şi formator

gdpr