logo patrat istoric

Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneți

Tudor Vladimirescu a construit Cula din Cerneți, după incendierea orașului de către turci, în primii ani ai secolului al XIX-lea. A ales ca loc un deal din apropierea Cernețiului, dealul Curila, unde mai deținea o vie, livadă și pădure, în total 15 hectare de teren.

Construcția este compusă din cula propriu-zisă, cu etaj și un turn de apărare situat la sud-est, care comunică cu casa fortificată printr-un coridor. Alături de culă au existat și alte dependințe, care astăzi nu se mai păstrează.

În preajma revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, Cula a fost folosită ca depozit pentru arme.

Tudor a trecut ultima dată pe la Cerneți, la 29 ianuarie 1821, însoțit de o ceată de panduri, după care s-a îndreptat spre Strehaia, pentru a se alătura armatei revoluționare aflată în marș spre București.

După moartea lui Tudor, Cula intră în proprietatea lui Vasile Strâmbeanu (1823) și mai apoi a lui Ion Gărdăreanu (1838), cel care va săpa în curtea Culei o fântână adâncă de aproape 60 de metri.

În anii primului război mondial, aici, vor fi cantonate mai multe unități militare, iar în această perioadă construcția se va degrada vizibil.

Câteva lucrări de consolidare au fost întreprinse de profesorul Mihai Gușiță, după 1920, apoi în anii 50 ai secolului XX, când s-au executat reparații capitale.

În 1959 Cula a fost deschisă publicului vizitator ca un muzeu dedicat lui Tudor Vladimirescu, funcționând astfel până în 1977.

gdpr

copyright patrat istoric

Administrația Fondului Cultural Național Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”