Aşadar, are întotdeauna sens să vorbim despre sustenabilitatea, pardon, durabilitatea unui proiect? Da, în cazul proiectelor de investiţii, de infrastructură, proiecte prin intermediul cărora sunt atinse condiţiile necesare pentru a putea derula activităţi pe o perioadă îndelungată de timp. Exemple: retehnologizarea unei întreprinderi, construcţia unui spital, a unei şcoli, a unui drum, a unui muzeu. Proiectul reprezintă acel impuls puternic de început, care pune baza unor servicii ce vor fi derulate ulterior şi vor avea impact asupra unui număr mare de oameni.
Nu are întotdeauna sens să vorbim despre durabilitate în cazul proiectelor care nu conţin investiţii sau în care acestea sunt minore, proiecte care de multe ori sunt modalităţi mascate de finanţare a activităţilor curente. Am în vedere aici proiecte prin care se oferă servicii de tip cultural, social, educativ şi de instruire a populaţiei. Esenţa acestor proiecte este dată de activităţile derulate pe durata lor: realizarea de producţii artistice şi prezentarea lor în faţa publicului, activităţi de educaţie non-formală şi formală în care sunt implicate grupurile ţintă, diferite forme de asistenţă socială acordate grupurilor defavorizate. Ce înseamnă durabilitatea acestor proiecte? Să se continue furnizarea respectivelor servicii pentru grupurile ţintă, eventual să se extindă tipul, numărul, aria geografică a grupurilor ţintă vizate. Problema este că acest lucru necesită resurse considerabile, pe care de multe ori organizaţiile care au iniţiat şi realizat proiectele nu reuşesc să le atragă. Furnizarea unor servicii în mod constant, de o manieră programatică, pe o perioadă lungă de timp nu mai înseamnă proiect, înseamnă activitate curentă. Iar pentru activităţile curente nu se găsesc bani în România. O privire asupra surselor de finanţare pentru aceste domenii şi asupra modului în care se acordă fondurile pune în lumină o tristă realitate: nu există resurse pentru a furniza în mod continuu servicii sociale grupurilor care au nevoie de ele, nu există resurse pentru a susţine accesul gratuit la programele de educaţie şi de formare profesională, mai ales pentru grupurile cele mai defavorizate ale populaţiei, nu există resurse pentru servicii care să crească participarea la artă şi cultură a persoanelor marginalizate. În mod paradoxal, acest lucru este valabil deopotrivă pentru organizaţiile din sectorul privat şi pentru cele publice. Faptul că un proiect este derulat de o instituţie publică nu-i creşte şansele de a fi mai durabil, ba uneori i le diminuează. De aceea multe proiectele ajung să aibă forma întreprinderilor de tip Avântul-Prăbuşirea. Proiectul permite începerea unor activităţi, pe parcurs organizaţiile implicate dobândesc experienţă şi devin tot mai bune în ceea ce fac, beneficiarii proiectului sunt şi ei mai conectaţi, mai implicaţi în ceea ce se întâmplă, iar când în sfîrşit lucrurile merg bine, s-au creat nişte procese fluide, coerente, se obţin rezultate, proiectul se termină şi, odată cu el, orice posibilităţi de a mai oferi respectivele servicii. Iar grupurile deservite recad în aceleaşi situaţii lipsite de oportunităţi de dezvoltare.
Cum şi de ce a apărut rubrica de sustenabilitate în cam toate programele de finanţare? Din mimetism. Cum spuneam, durabilitatea proiectelor de investiţii este un element de maximă importanţă pentru finanţarea acestora. Nu acelaşi lucru se poate spune despre alte tipuri de proiecte. Dar cum gestionarii programelor de finanţare lucrează de multe ori potrivit unor regulamente, şi nu potrivit realităţilor cărora ar trebui să răspundă programul, metodologia de lucru specifică proiectelor/programelor de investiţii a fost preluată de mult mai multe programe de finanţare decât era cazul. Şi uite aşa avem programe care acordă finanţări în valoare de 10000 de euro, pentru activităţi derulate pe parcursul câtorva luni, pentru care trebuie să explicăm în 4000 de caractere cum vor fi acestea continuate şi transformate în ceva epocal, în condiţiile în care finanţarea acordată acoperă cu greu necesarul pentru ceea ce s-a asumat prin proiect.
Chestiunea durabilităţii proiectelor din fonduri nerambursabile nu a fost luată suficient de în serios până acum, nici de către organizaţiile care au beneficiar de finanţări şi nici chiar de către finanţatori. Durabilitatea unui proiect este însă foarte strâns legată de durabilitatea organizaţiei care-l propune. Proiectele nu sunt durabile fiindcă organizaţiile însele se găsesc într-o stare de fragilitate permanentă. Iar această fragilitate, această lipsă de capacitate organizaţională şi financiară este în parte provocată şi menţinută la nivel macro. Fiindcă se folosesc proiecte pentru a cârpi lipsurile în ceea ce ar trebui să constituie servicii oferite permanent populaţiei. Fiindcă programarea multi-anuală a bugetelor publice este doar pe hârtie, dar niciodată luată în serios. Fiindcă unele (multe?) instituţii publice sunt grav sub-finanţate şi/sau prost gestionate. Fiindcă nu există un sistem coerent de finanţare a organizaţiilor private din zona non profit, foarte importante prin serviciile oferite grupurilor marginalizate şi prin capacităţile inovative pe care le aduc în domeniile lor de activitate. Şi este nevoie de schimbarea acestor lucruri pentru a ajunge la o perspectivă sănătoasă asupra a ceea ce înseamnă durabilitatea proiectelor şi la punerea ei în practică.