Articole filtrate după dată: March 2016
Cum abordăm neîndeplinirea sarcinilor de serviciu
Un număr destul de mare de conflicte de muncă (ajunse în fața instanțelor de judecată sau nu) au ca obiect neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către salariați. Atunci când aceste conflicte ajung să fie soluționate de instanțele de judecată, aceastea par a favoriza salariații. Spun "par" fiindcă, în realitate, salariații câștigă litigiile deoarece angajatorii nu știu sau nu înțeleg cum să aplice proceduri interne. Voi încerca să explic cum se poate aborda calitatea muncii unui salariat, fără a complica articolul cu prea multe prevederi legale. Dacă sunteți interesați, vă aștept întrebările și comentariile pe acest blog.
În raporturile juridice de muncă ne aflăm într-o situație specială, în care părțile sunt egale pînă la momentul semnării contractului individual de muncă. După acest moment, salariatul se află într-o poziție de inferioritate juridică, desfășurându-și activitatea sub autoritatea angajatorului, așa cum se precizează în art. 10 din Codul Muncii. Autoritatea recunoscută angajatorului este, frecvent, înțeleasă ca drept superior de a cere salariatului să realizeze orice muncă, în executarea obligațiilor contractuale.
Obligația formării profesionale a salariaților
Necesitatea sau utilitatea formării profesionale, în general, și a salariaților, în special, precum și modalitățile în care se poate realiza aceasta sunt subiecte despre care se discută foarte mult și multe. Totuși, înțelegerea formării profesionale a salariaților din perspectivă juridico-normativă devine interesantă doar atunci când apare o neînțelegere între salariat și angajator. Conflictul de muncă originat în aplicarea prevederilor legale referitoare la formarea profesională a salariaților are două direcții principale de acțiune:
a)ce se întâmplă atunci când un salariat are inițiativa încetării raporturilor de muncă după ce a beneficiat de o formare profesională?
și
b)ce se întâmplă atunci când un angajator refuză formarea profesională a salariaților?
Licence to create
Există un fel de mit (asociat cu o serie destul de lungă de nemulțumiri și întrebări), referitor la puținătatea surselor de finanțare pentru cultură. Așa cum am spus, în diferite ocazii și cum a scris și colega mea Adina Dragu, aici, există surse de finanțare pentru inițiative culturale. Unele sunt disponibile în cadrul programelor de finanțare ale unor autorități publice locale, altele în cadrul unor programe naționale și altele deschise de alte organisme sau organizații din țară (de exemplu, finanțările UAR pentru domeniul arhitectură). Mai există o sumedenie de soluții pentru finanțarea unor stagii de cercetare sau rezidențe artistice și, desigur, există finanțările europene. Cele din urmă sunt generoase sau extrem de generoase, distribuite în două mari categorii. În cele ce urmează, mă voi opri doar asupra finanțărilor europene, deoarece au câteva caracteristici importante.
Creativitate cu premeditare
Analiza superficială a programelor operaționale ar putea să pună semne de întrebare în legătură cu decizia de a se finanța în cadrul unei abordări local-regionale, cu un anumit accent asupra spațiului rural. Totuși, dacă ne gândim mai bine, o să constatăm că o astfel de abordare are sens, în măsura în care finanțările trebuie să aibă efecte structurale și de creștere a coeziunii la nivel național și european. Mediul rural din România are un nivel de dezvoltare mult sub majoritatea standardelor economice și sociale din Europa, cu decalaje uriașe chiar față de mediul urban din România, fără a mai vorbi de Uniunea Europeană. Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) cuprinde o mare varietate de posibile intervenții, unele dintre acestea menite să contribuie la reducerea decalajelor față de mediul urban - începând de la servicii medicale și terminând cu drumuri, canalizări sau aducțiuni de apă.