logo maramures

GTranslate

Obiective specifice:

1. Creşterea gradului de informare al tinerilor asupra istoriei asociate cu Marea Unire și crearea României Mari;

2. O mai bună cunoaștere de către copii și tineri a relației dintre marile evenimente istorice și viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți:

3. Diversificarea modalităților pedagogice care pot fi utilizate în activitatea școlară a profesorilor din ciclurile primar și gimnazial.


Proiectul este adresat următoarelor categorii de persoane:

- copii de vârsta şcolară, până la gimnaziu inclusiv;

- cadre didactice şi părinţi;

- artişti;

- publicul larg.


Descrierea proiectului:

Punctând momentul aniversar al Centenarului României Mari, proiectul propune folosirea unor subiecte culturale ca „vectori” sau instrumente pentru învăţarea unor teme din curriculum incluse în programele de studiu pentru ciclurile primar şi gimnazial. Dintre marile teme ale istoriei, proiectul se va concentra pe Primul Război Mondial şi pe amintirea acestuia în Maramureşul Istoric. Alegerea Maramureşului este motivată de faptul că zona se afla, la începutul războiului, într-un imperiu, iar la finalul războiului teritoriul a fost împărțit între două state și a devenit zonă de graniță.

Artiştii prezenţi în satele vizate de proiect vor realiza programe educaţionale cu subiecte culturale. Intervenţia culturală se derulează în lunile iulie-octombrie, de două ori pe lună, în zilele de vineri-duminică. Prin intermediul acţiunilor derulate vor fi oferite informaţii de natură istorică, la care se adaugă subiecte din literatură sau ştiinţe exacte. Acţiunile educative vor fi realizate de artişti din diferite domenii artistice (arte plastice şi vizuale, literatură, artă dramatică etc.)

  
Parteneri

Caminul Culural Repedea, Şcoala Valea Vişeului, comuna Bistra, Fundaţia Uniunea Huţulilor din România, Asociaţia Naţională – UNIUNEA HUŢULILOR DIN UCRAINA

Rezultate preconizate:

20 de tineri participanți;

200 de informații fotografice sau audio-video publicate de către participanții la tabără;

2 activități educaționale cu implicarea artiștilor;

1 sesiune de instruire a cadrelor didactice;

1 expoziţie cu materialele prelucrate.

gdpr